Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică o informare de răcire accentuată a vremii cu îngheţ la sol şi brumă. Totodată, se vor semnala intensificări ale vântului și precipitaţii moderate cantitativ.
Dacă până acum românii s-au bucurat de o vreme frumoasă, meteorologii avertizează schimbări de temperatură, astfel, vremea se va răci de săptămâna viitoare.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 martie, ora 6:00 – 29 martie, ora 21:00, precipitaţiile se vor extinde treptat dinspre vest şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării.
Vor fi ploi, iar din a doua parte a nopţii de luni spre marţi (27/28 martie) îndeosebi în jumătatea de nord se vor semnala precipitaţii mixte (măzăriche, lapoviţă şi ninsoare), iar la munte vor predomina ninsorile şi local se va depune strat nou de zăpadă.
Pe alocuri, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 de litri/mp, iar vântul se va intensifica treptat în toate regiunile cu viteze în general de 45 – 65 km/h, iar în zona montană înaltă va sufla tare.
Marţi şi miercuri vremea va deveni rece pentru această dată în toată ţara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative şi se va produce brumă sau îngheţ la sol.
În sud-estul teritoriului în seara zilei de luni (27 martie) vor fi averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi posibil căderi de grindină
Vremea se va răci semnificativ, în Bucureşti, începând de marţi, iar valorile termice se vor situa sub cele caracteristice pentru sfârşitul lunii martie, cu maxime termice de 11 grade Celsius şi minime de minus 3 grade Celsius.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie în Capitală, în intervalul 27 martie, ora 9:00 – 28 martie, vremea se va menţine caldă pentru această dată, dar va deveni instabilă.
Cerul va prezenta înnorări, temporar accentuate mai ales spre seară când vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 4 – 6 grade Celsius, potrivit Fanatik.
Nici miercuri situația nu va fi mai diferită pentru Capitală.
„Vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, cu totul trecător vor fi posibile precipitații slabe, iar vântul va prezenta intensificări. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade”, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.